Paralizia Coonhound La Câini

2024 Autor: Daisy Haig | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-17 03:13

Poliradiculoneurita idiopatică la câini

Poliradiculoneurita idiopatică canină acută (ACIP) este o paralizie târâtoare din cauza inflamației acute a nervilor. Această boală este adesea observată la câinii care trăiesc în America de Nord, precum și în acele zone în care sunt prezenți ratoni, dar incidența generală este destul de scăzută. Orice rasă este expusă riscului, dar câinii care intră în mod regulat în contact cu ratonii prezintă un risc crescut, cum ar fi câinii de vânătoare și câinii care locuiesc în zone rurale sau împădurite.

Simptomele prezentate de ACIP sunt, de asemenea, clasificate într-o condiție denumită paralizie coonhound. Diagnosticul cu această boală nu implică neapărat o întâlnire cu un raton.

Simptom și tipuri

• Simptomele apar de obicei la 7-14 zile după contactul cu raton
• Mers rigid
• Reflexe lente generalizate
• Tonus muscular scăzut
• Abilitate vocală slăbită
• Dificultăți de respirație
• Scăderea volumului muscular
• Slăbiciune musculară facială
• Slăbiciune musculară la toate cele patru membre, care poate evolua până la paralizie la toate membrele
• Durere
• Supersensibilitate la stimuli de durere

Cauze

Pe lângă conexiunea cunoscută care a fost făcută cu câinii afectați care intră în contact cu saliva ratonului, cauza exactă a ACIP este încă necunoscută. Infecțiile virale sau bacteriene sunt suspectate a fi responsabile și, din cauza corelației cu sistemul nervos și căile neuronale, se cercetează o legătură autoimună. Se crede că celulele albe din sânge ar putea ataca nervii.

Diagnostic

Medicul veterinar vă va prelua istoricul medical detaliat înainte de a efectua evaluarea fizică completă. Va trebui să furnizați un istoric amănunțit al sănătății câinelui dvs., a apariției simptomelor și a posibilelor incidente care ar fi putut să preceadă această afecțiune, cum ar fi dacă câinele dvs. a avut un contact recent cu un raton.

Ca parte a unui examen fizic standard, testele de laborator de rutină vor include o hemoleucogramă completă, profilul biochimiei și analiza urinei. De obicei, rezultatele tuturor acestor teste se găsesc în limite normale. De asemenea, se vor face teste mai specifice, inclusiv testarea specifică pentru determinarea anomaliilor activității electrice a nervilor periferici și o analiză a lichidului spinal, care va necesita o atingere a coloanei vertebrale și a lichidului cerebral (lichid cefalorahidian sau LCR), căutați infecții specifice care pot cauza paralizia.

Tratament

Debutul simptomului poate apărea rapid, dar în multe cazuri, acestea sunt progresive, agravându-se în decursul zilelor și săptămânilor, pe măsură ce paralizia se răspândește de la picioarele din spate prin corp, iar sistemul respirator devine mai afectat. Dacă inflamația a progresat până la punctul în care câinele dvs. are dificultăți de respirație, poate fi necesar să fie internat câteva zile până când este complet în afara pericolului.

Unii pacienți pot dezvolta probleme respiratorii severe, necesitând sprijin pentru ventilator, până când sistemul se recuperează suficient pentru ca câinele să respire ușor din nou. Deoarece animalele afectate de multe ori nu pot bea apă, medicul veterinar vă va administra și lichide intravenoase dacă câinele dvs. s-a deshidratat. În funcție de progresul bolii, câinele dvs. poate avea nevoie și de fizioterapie din cauza atrofiei musculare generalizate.

Viață și Management

O îngrijire medicală bună la domiciliu este obligatorie pentru recuperarea rapidă și cu succes. Unii câini afectați pot necesita o atenție specială pentru hrănirea și băuturile adecvate; s-ar putea să fie nevoie să vă hrăniți câinele cu mâna timp de câteva zile până când va putea să mănânce din nou singur. Odihna este esențială, iar cea mai ușoară modalitate de realizare este aceea de a pune deoparte un spațiu liniștit și confortabil în casă, departe de căile de intrare și camerele cu utilizare intensă, unde câinele dvs. se poate recupera. Nu permiteți câinelui să fie supraexcitat sau să fie deranjat de copii activi sau alte animale de companie. Dacă este dificil să limitezi mișcarea câinelui tău, odihna în cușcă poate fi considerată o opțiune mai practică.

În timp ce câinele dvs. se odihnește, asigurați-vă că faceți check-in pe tot parcursul zilei, întorcându-l de la o parte la cealaltă aproximativ la fiecare patru ore, pentru a preveni răni de presiune, care pot rezulta din odihna prelungită într-o poziție. De asemenea, este necesară scăldarea regulată pentru a preveni opărirea urinei și a fecalelor. În timpul perioadei de recuperare, rămâneți aproape de casă, cu excursii scurte și lente în aer liber pentru ameliorarea urinei și a intestinului. Dacă câinele dvs. este prea paralizat pentru a merge, poate fi necesar să vă consultați cu medicul veterinar despre necesitatea unui cateter.

Medicul veterinar vă va informa cu privire la protocoalele de fizioterapie pentru a preveni agravarea în continuare a mușchilor slăbiți, dar masarea mușchilor și întinderea ușoară a membrelor câinelui va ajuta la menținerea mușchilor de la atrofierea excesivă.

Este posibil să trebuiască să vă duceți câinele la kinetoterapeutul veterinar pentru sesiuni de fizioterapie pe parcursul a câteva luni. Păstrați legătura cu medicul veterinar, discutând orice complicații pe care ați putea observa orele suplimentare și progresele pe care câinele dvs. le face. Poate fi necesar să vă duceți câinele la un medic veterinar pentru o evaluare regulată a progresului la fiecare două până la trei săptămâni.

Recuperarea este diferită pentru câinii individuali. Unii pot începe să se recupereze rapid, în câteva zile și săptămâni, în timp ce alții nu se recuperează niciodată complet. Terapia și îngrijirea la domiciliu sunt esențiale, în ambele cazuri.